Stiri

Adi Despot, coleg cu Tudor Chirilă, Smiley și Loredana

Adrian Despot îl va înlocui pe Marius Moga în cel de-al 7-lea sezon al emisiunii “Vocea României”.
Astfel, el va deveni coleg de platou cu Tudor Chirilă, Smiley și Loredana.

Îl recomandă experiența sa ca muzician, dar și de cele 3 sezoane în care a jurizat la Megastar (2006 – 2008).

”Mă bucur să mă reîntorc în televiziune și mă bucur că se întâmplă în cadrul celei mai tari emisiuni de profil din țară. Vocea României reprezintă o reală rampă de lansare pentru tinerii artiști, iar eu îmi doresc să fiu alături de ei și să mă implic încă de la început în pregătirea lor atât muzicală, cât și mentală. Vor avea în mine un sprijin 110%, în cadrul emisiunii sau în afara platourilor.

În ceea ce-i privește pe noii colegi, Loredana, Smiley și Tudor, ne cunoaștem de ani buni, toți trei sunt adevărați profesioniști și sunt convins că vom face echipă bună împreună, iar cei de acasă vor urmări un show pe măsură. Abia aștept să începem! ”, a declarat Adrian Despot.

Marius Moga părăsește juriul Vocea României pentru a-și concentra atenția asupra dezvoltării unor proiecte noi în cadrul DeMoga Music. Producătorul își dorește să deschidă studiouri locale de producție, în orașe ca Alba Iulia, Cluj-Napoca, Timișoara, Iaşi, Galaţi şi Târgu Mureş. Acesta plănuiește, de asemenea, lansarea unei platforme de promovare a tinerelor talente – DeMoga Young Music, urmând să rămână și în juriul Vocea României Junior.

“Le urez mult succes colegilor mei de la Vocea României şi bun venit lui Adrian Despot! Vă mulţumesc pentru toate momentele memorabile din cei şase ani şi să fie un sezon plin de voci bune şi concurenţi carismatici!”, a declarat Marius Moga, scrie Infomusic.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co