Artisti

Film biografic Ed Sheeran, în stil “8 Mile” al lui Eminem

Artistul Ed Sheeran a devenit tot mai popular în ultimul an, mai ales după ce a lansat noul album “Divide”. La cei 26 de ani ai săi, britanicul a bifat multe realizări în carieră şi a avut timp să îşi ia şi un an sabatic, în care a călătorit şi a stat departe de social media. Acum aventurile sale ar putea ajunge într-o peliculă de lung metraj, scrie Infomusic.ro.

Sheeran doreşte realizarea unui film biografic despre viaţa sa, în stilul lui “8 Mile” al lui Eminem. Evident nu vom vedea scene la fel de dure, iar viaţa de cartier din Detroit va fi mai degrabă una britanică, ploioasă, asociată orăşelului Ipswich.

Cantautorul şi-a exprimat în trecut dorinţa de a compune o coloană sonoră şi a realiza un film, deci nu e străin de astfel de proiecte.

https://

Ed Sheeran s-a întâlnit cu câţiva directori de la Hollywood, imediat după ce a cântat la festivalul Glastonbury 2017. Pe lângă influenţele “8 Mile”, artistul ar dori şi un uşor aer de “Notting Hill”, deci vom avea şi o poveste de dragoste naivă în peliculă. În interviuri cu “The Sun” şi “Q” Ed a dat ca exemple de filme reuşite atât “Notting Hill”, cât şi “Once”.

În acest moment se poartă discuţii cu directori executivi şi cu un regizor, iar dorinţa este de a distribui doar actori mai puţin cunoscuţi. Producţia ar fi una indie, britanică şi low budget.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co