Stiri Nationale

Guvernul impune noi reguli de înmormântare, din noiembrie

firme_pompe_funebreFirmele de pompe funebre vor fi obligate sa arhiveze contractele de prestari servicii încheiate si documentele fiscale timp de 5 ani, ca metoda de prevenire si combatere a evaziunii fiscale, iar o bratara din materiale care nu sunt biodegradabile, cu datele de identificare ale firmei care a acordat îngrijiri mortuare, va fi aplicata obligatoriu pe mâna dreapta sau stânga a decedatului, pentru eventuale plângeri ulterioare ale rudelor si responsabilizarea acesteia.

Noile reguli, anuntate înca din luna mai ca fiind pregatite, au fost avizate acum de Guvern si vor fi aplicate de la sfârsitul lunii noiembrie.

Firmele de pompe funebre vor fi obligate sa cotizeze si la un Fond de Garantare, din care sa fie achitate despagubiri în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a prestarilor de servicii funebre. Cotizatia va reprezenta echivalentul a 5 ajutoare de înmormântare.

Constatând ca în registrul de clasificare a ocupatiilor din România exista doua ocupatii care confera competenta realizarii îmbalsamarilor, respectiv cea de autopsier si cea de îmbalsamator, dar ca formarea pentru ocupatia de îmbalsamator nu a fost reglementata si nici pusa în practica, la momentul actual nefiind un standard ocupational si un program de formare pentru ocupatia de îmbalsamator, Guvernul îi va obliga pe autopsierii formati pâna în prezent sa îsi completeze pregatirea într-un anumit interval.

Guvernul s-a gândit si la cerintele minime de securitate si sanatate pentru lucratorii firmelor de pompe funebre, astfel ca îi va obliga pe angajatori sa aiba în schema de personal cel putin 3 salariati cu atributii în transportul decedatului.

Numarul fix de 3 angajati a fost calculat de guvernanti pornindu-se de la ideea ca pentru o persoana cu vârsta cuprinsa între 19 si 45 de ani ar trebui ridicata si purtata frecventa de catre fiecare transportator, prin împartirea sarcinii, o greutate de maximum 30 de kilograme. Tinând cont ca greutatea medie a unui adult este de 70 de kilograme, iar a unui sicriu este de 30 kilograme, rezulta un numar de 3 angajati necesari pentru efectuarea transportului decedatilor, a fost calculul Guvernului.

Peste sicriu va fi turnat var cloros si numai dupa aceea angajatii cimitirului vor acoperi sicriul cu pamânt.

Din acest motiv, prestatorii de servicii funerare vor fi avizati de consiliile locale din punct de vedere atât al capacitatii financiare, cât si profesionale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co