Stiri Locale

Primaria anunta acces la liber pe terenurile de sport ale scolilor din Ploiesti

Terenurile de sport ale unitatilor de învatamânt din Ploiesti, pe care de ani buni nu au acces decât elevii scolilor, si asta doar la orele de Educatie fizica, vor fi redeschise pentru a fi utilizate de toti cei care vor sa faca miscare în timpul liber.

Teama de accidente sau de pagube a determinat autoritatile din Ploiesti sa închida, practic, toate terenurile de sport ale unitatilor de învatamânt din municipiu.

Cei care au în jur de 30 de ani sau mai mult îsi amintesc ca, în urma cu ceva timp, oricine avea acces în aceste spatii. Treptat, însa, fie invocându-se siguranta elevilor, fie pagube probabil care ar fi putut fi produse, fie de teama unor accidente, terenurile au fost închise, iar pe ele nu au mai putut intra decât elevii, si asta la orele de Educatie fizica.

Portile trebuie re-deschise, însa, acum, pentru cei nevoiti în ultimii ani sa plateasca la privat, ca sa joace o partida de fotbal.

Potrivit unei hotarâri adoptate la cea mai recenta sedinta de Consiliu Local, terenurile de sport apartinând unitatilor de învatamânt preuniversitar vor putea fi utilizate de oricine, atât timp cât este vorba despre scoli care au asigurat serviciu de paza permanent, cu personal propriu sau prin contract cu o firma specializata.

La rândul lor, si utilizatorii trebuie sa stie ca accesul se va face în anumite conditii, de asemenea reglementate prin hotarârea Consiliului Local.

Terenurile de sport vor fi la dispozitia lor pe perioada vacantelor scolare, în zilele libere si se sarbatori legale, iar în restul zilelor doar dupa terminarea programului elevilor, pâna la ora 23:00, respectiv pâna la 21:30, în lunile de iarna.

De asemenea, în scopul prevenirii unor incidente, va fi “obligatorie prezentarea a cel putin unui act de identitate personalului care asigura paza sau persoanei desemnate de conducerea unitatii de învatamânt si semnarea în registrul de acces”.

Persoanele cu vârsta sub 14 ani trebuie însotite, individual sau în grup, de un adult, cu obligatia respectarii regulii privind prezentarea actului de identitate.

Regulamentul mai stabileste ca utilizatorii nu au voie sa comita acte de perturbare a linistii publice, “în acest context fiind interzise accesul persoanelor în stare de ebrietate, accesul cu bauturi alcoolice sau alte substante nocive, violenta, limbajul trivial”.

Potrivit unei hotarâri de Consiliu Local din iulie 2007, folosirea terenurilor de sport apartinând unitatilor de învatamânt preuniversitar din Ploiesti era permisa doar copiilor si tinerilor pâna la 20 de ani, în afara orelor de curs, cel târziu pâna la ora 21:00 si numai cu legitimatie eliberata de Clubul Sportiv Municipal Ploiesti emisa în baza copiei dupa certificatul de nastere sau actul de identitate al solicitantului.

Sursa: telegrama.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co