Evenimente

Sting revine în România, într-un concert în premieră la Cluj-Napoca

S-au pus în vânzare bilete pentru concertul lui Sting de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, ce va avea loc pe 17 octombrie 2017. Evenimentul face parte din turneul de promovare a ultimul album, 57th & 9th, iar biletele au prețuri cuprinse între 146 și 823 de lei.

Cu o activitate concertistică impresionantă, având la activ numeroase albume și câștigând premii și distincții atât în perioada The Police, cât și în timpul carierei solo, Sting este unul dintre cei mai apreciați artiști ai lumii, scrie InfoMusic.ro.

Turneul a inclus până acum 50 de orașe din lume, fiind extrem de apreciat de presa muzicală internațională.
57th & 9th este albumul cu numărul 12 și primul proiect pop/rock lansat după mai bine de zece ani. A apărut pe 11 noiembrie 2016 și cuprinde 10 piese ce surprind diversele stiluri compoziționale ce îl caracterizează pe cântăreț.

?list=PLxKHVMqMZqUTUN9vznG3OAp-zqcoKnBo9

La concert Sting va fi însoțit de un live band din care fac parte Dominic Miller (chitară), Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară), și acordeonistul Percy Cardona. De asemenea, alături de aceștia, pe scenă va urca un invitat special – Joe Sumner.

Joe Sumner este liderul trupei rock Fiction Plane. În ultimii cinci ani, s-a concentrat asupra carierei solo, creând piese jucăușe și surprinzătoare folosindu-se doar de vocea sa și de chitară.

Bilete Concert Sting la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca:
Categoria I, cu loc pe scaune – 467 de lei
Categoria II (Golden Circle), în picioare – 346 lei
cu varianta Categoria II (Golden Circle), în picioare – cu intrare Early Entry – 703 lei
Categoria III, cu loc pe scaun – 286 de lei
Categoria IV, cu loc pe scaun – 256 de lei
Categoria V, cu loc pe scaun – 226 de lei
Categoria VI, în picioare – 146 de lei
Categoria Hot Seats, cele mai bune locuri din sală – 823 de lei

Biletele hot seats oferă acces, pe scaun, pe cele mai bune locuri din sală, precum și un pachet special ce conține: o legitimație suvenir din partea turneului Sting, un cadou și chiar posibilitatea de a întâlni câțiva dintre membrii echipei lui Sting.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co